povestea Cenusaresei

Ca doi copii nebuni si libertini,bantuim parcuri parasite si tinandu-te de mana te indemn la jocuri copilaresti pe care le adorai sa le imparti cu mine.Adorai sa impartim aceeasi ciocolata si acelasi trup,sa facem dragoste in iarba prafoasa si deasa a verii. Calarind bancile vechi ale parcului strig spre tine prin paru-mi zburliu ca nimic nu se termina aici si inca mi-e dor de micul dejun petrecut cu tine in cuibul cald la 7 .Vreau sa rup din curcubeu si sa construim un etern din el,un refren de dragoste ce ne compune puzzle-ul prieteniei . Mi-era drag sa te trezesc pe nepusa masa sa fiu copilul din trecut si sa imi reprosezi ca sunt o zapacita, ca am nevoie de o schimbare si vrei desfatare ca pe vremuri.Nu sunt gospodina din povesti dar felul ala de mancare il savurezi pe deplin si oricat de sarata ar fi aventura ce a ramas acum, am pastrat in camara un dram de zahar.Nimeni nu intelege cum e sa te certi ca un orb si apoi totul sa stinga o imbratisare si 2 trupuri infierbantate cum o faceam noi.Obisnuiam sa jucam ‘’cuvinte mute’’sa ne urmarim privirea,sa ne unim mainile in timpul piesei noastre .2 copii prapastiosi dragi mie.Sweet memories.Si da le scriu, si le zbier in ploaie ca o prostuta ce nu isi uita niciodata autorul preferat.

Be Continued...

ceaiul e servit!!!

Pare se, ca de la o vreme m-am idragostit orbeste si am capatat o altfel de pasiune pentru filmele de dragoste si drama.Pare absurd cum trec de la o extrema la alta si e ceva nemapomenit cel putin in cazul meu.Izbutesc sa cred ca intreaga melodramatizare a lor reflecta in viata noastra de zi cu zi si incep cu fraza asta pentru ca un film mi-a atras atentia la ceea ce inseamna viata si dobandirea ei prin felurite moduri. Cum e sa ai curajul de a renunta la mizeria din viata ta pe care o iubesti si o contemplezi sau la muzica pe care faceai dragoste nebuna cu te miri ce amorez din copilarie,sa renunti la pantofii tai care te poarta in fiecare zi pe tot felul de drumuri mai mult sau mai putin prapastioase?Cum e sa te SINUCIZI?Nu ca as avea de gand dar a face pasu asta e nevoie de ceva supranatural si ceea ce depaseste creierul uman .Asta hotaraste o tanara pe nume Veronika.Pare sa aiba tot ce si-ar fi putut dori ;frecventeaza localuri de noapte cunoscute, intalneste barbati atragatori, si totusi nu e fericita. Ceva lipseste in viata ei. Iata de ce, in dimineata zilei de 11 noiembrie 1997, Veronika se hotaraste sa moara. Dupa ce ia o supradoza, i se spune ca nu mai are de trait decat cateva zile. Atat romanul cat si filmul o urmareste pe parcursul acestor zile intense in care, spre surprinderea ei, se trezeste atrasa in lumea inchisa a spitalului in care se afla. In aceasta stare de surescitare, ea descopera lucruri pe care nu-si permisese de fapt sa le simta niciodata: ura, teama, curiozitate, dragoste, pana si implinirea sexuala. Experientele ei o fac treptat sa realizeze ca fiecare secunda a existentei este o alegere intre viata si moarte.
Totusi e atat de incerta hotararea precum si viata.Viata e un joc unde ai totul sau nimic,esti obligat sa alegi intre pasiunea de a trai si de cele mai putine ori moarte asta pentru ca fiecare are dreptul sa isi scrie povestea!!! asa cum o fac eu.Ai obligatia de a te rani emotional pentru a vedea inauntrul tau dar ti-e interzis sa te ranesti spiritual.Moare spiritul,mori tu in deplinatatea ta.
Povestea ei imi ofera un imbold spre tot ceea ce e desenat in curcubee,spre dansuri lascive si sex nebun in iarba pictata.Ma readuce la viata si fantomatic simt cum primavara isi face cuib in ,,cuibul’’ meu si privind spre cer prin ochelarii de soare si cu baloanele albastre in mana,ma paleste un zambet ce ma indeamna sa alerg prin lanul de grau o data cu pasarile.
Sti ,stand si povestind la nesfarsit noi doua ,ma intreb cand timpul va trece peste noi,ceaiul savurat in veranda casei va mai avea oare acelasi gust pictat si vechi?un vechi zambaret?:)